Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România a luat act cu îngrijorare de intervenția parlamentarilor Iulian Bulai și Oana-Silvia Țoiu (ambii, membri ai Uniunii Salvați România), care au reprezentat Comisia de Cultură, respectiv, de Muncă din Camera Deputaților, în cadrul Comisiei Naționale pentru acordarea indemnizației de merit.
Cei doi parlamentari au blocat acordarea indemnizației de merit colegei noastre Daniela Crăsnaru (votată de Consiliul Uniunii Scriitorilor), pe motivul că poeta ar fi publicat în 1972, la 21 de ani, o poezie în care ar elogia defunctul regim comunist. S-a făcut referire și la un întreg volum al poetei. Nu există un asemenea volum, debutul editorial a fost în 1973.
Îngrijorarea noastră este dublă. Pe de-o parte, suntem stupefiați de ușurința cu care „aleșii națiunii“ încalcă legea: criteriile de acordare a indemnizației de merit sunt explicit precizate în Legea 118 / 2002 și se referă strict la valoarea artistică a operei și la recunoașterea ei internă și internațională. În consecință, și votul membrilor respectivei Comisii Naționale trebuie să vizeze aceste criterii, nu motivații care nu există nici în lege, nici în normele de aplicare a ei. Legea nu a găsit oportun să restricționeze sau să blocheze acordarea unor distincții în funcție de opțiunile politice ale candidaților sau, când e vorba de trecutul regim, în funcție de eventuale compromisuri.
Dezavuăm intervenția brutală într-un proces în care judecata ar trebui să se bazeze pe evaluarea strict profesională a candidaților și deplângem deturnarea procesului într-unul în care primează criteriul politic. Protestăm cu fermitate împotriva reintroducerii „dosarului de cadre“ și ne delimităm de astfel de practici pe care istoria le-a condamnat.
Calitatea de parlamentar nu furnizează nimănui autoritate în domenii în care nu este pregătit, după cum nu conferă nici dreptul de a interpreta legile țării după cum crede de cuviință.
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România anunță pe această cale că va demara toate demersurile necesare pentru ca poeta Daniela Crăsnaru să primească indemnizația de merit, pentru care întrunește toate criteriile din Legea 118 / 2002.
Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România
Președinte: Nicolae Manolescu