Noi, semnatarii acestei moțiuni de susținere a Uniunii Scriitorilor din România, ne exprimăm îngrijorarea, dar și revolta împotriva atacurilor ilogice și imorale la adresa singurului for de largă reprezentativitate al scriitorilor din România. Atacurile au început acum câțiva ani și s-au întețit în vremea din urmă. Inițial, ele au fost încercări de preluare cu forța a structurilor de conducere, iar în faza actuală vizează distrugerea Uniunii înseși ca instituție. Nu vor reuși, deoarece Uniunea Scriitorilor este un reper cu amplă bază istorică și cu activitate neîntreruptă.
Uniunea Scriitorilor din România este o instituție de interes strategic, cu o mare responsabilitate față de scriitorii români din țară și din diaspora, față de limba română, față de unitatea culturii române, precum și față de creația literară în limbile minorităților naționale. Prin eforturi remarcabile, Uniunea Scriitorilor a participat și participă activ la integrarea reală, structurală a României în familia europeană.
Uniunea Scriitorilor din România a fost înființată în anul 1908 ca Societate a Scriitorilor Români și a apărut ca o necesitate istorică, rămânând pe scena publică în toate perioadele politice, faste sau nefaste, ca instituție-reper pentru evoluția literaturii și culturii din acest colț al Europei.
Uniunea Scriitorilor din România contribuie la promovarea literaturii române actuale, aflată într-o continuă dinamică indestructibil legată de literatura română dintotdeauna. Dovada este susținerea unui număr impresionant de reviste și de proiecte atât de rememorare culturală, cât și de stimulare a literaturii de azi — modalități decisive de afirmare în aceste momente în care criza identității culturale este tot mai dramatică în întreaga lume.
Uniunea Scriitorilor din România gestionează cu prioritate valori culturale și spirituale. În istoria sa de peste un secol, este una dintre instituțiile care au dat sens și conținut vieții culturale din România.
Uniunea Scriitorilor din România a sprijinit și sprijină necondiționat, constant, pluralismul cultural și multilingvismul, minoritățile naționale fiind bine reprezentate în proiectele și programele promovate în spațiul public.
Uniunea Scriitorilor din România, în formula sa de astăzi, reprezintă cea mai importantă expresie instituțională a unei profesii, cea de scriitor, care este parte esențială în definirea caracterului culturii române. În acest sens, ea acționează cu maximă determinare pentru a reda, impune și menține demnitatea socială și financiară a scriitorului, inclusiv pentru consolidarea statutului său în cetate.
Facem apel către structurile administrative și politice din România să conștientizeze și să evidențieze rolul culturii și, implicit, cel al literaturii în educarea și modelarea generațiilor care s-au succedat în spațiul românesc, în definirea ideii de stat român modern. Fără susținerea revistelor de cultură, a programelor și evenimentelor majore pe care le inițiază și le organizează Uniunea Scriitorilor din România, există riscul să asistăm neputincioși la deșertificarea culturală a țării, lucru pe care nu ni-l vor ierta generațiile viitoare.
Prin această moțiune, asumată și semnată de noi, membrii Uniunii Scriitorilor din România, ne reafirmăm apartenența la organizația noastră și solidaritatea cu instituția care trebuie lăsată să-și exercite în condiții de normalitate vocația și datoria. Cei care atacă neîncetat Uniunea Scriitorilor din România trebuie să știe că nu beneficiază de sprijinul nostru și că, dimpotrivă, ne delimităm hotărât de asemenea practici.