Breasla scriitorilor români este, din când în când, scena unor evenimente neplăcute, impregnate de obsesii de-a dreptul ritualice și la intervale ce țin de gândirea intermitentă, dar și de ura continuă a protagoniștilor. E vorba de un pâlc de autori care își caută, zadarnic, rezolvarea crizelor de inspirație, jubilând terapeutic la gândul că Uniunea Scriitorilor din România (USR) nu mai există. Și, ca să vezi, nu de ieri, de azi, nu mai există, ci de mai bine de ... treizeci de ani! După opinia acestor autori, una dintre marile izbânzi ale revoluției din 1989 a fost desființarea USR. E drept, o izbândă din cale-afară de subtilă, de vreme ce până acum nimeni nu și-a dat seama de asta. Culmea, nici măcar autorii cu pricina, care, la rândul lor, s-au numărat printre conducătorii, laureații sau beneficiarii Uniunii (cică) demult desființate.
Ritualul de care vorbeam se desfășoară nesmintit. Respectivii scriitori pe care, pentru a-i număra, degetele de la cele două mâini ne prisosesc, lecturează într-o variantă dislexică și interpretează ca atare deciziile unor instanțe de judecată, proclamând desființarea USR. Motivul: funcționarea ei ilegală. Toba mare în care acești vestitori bat știrea este internetul. Cum în cyberspațiu lumea întreagă a devenit un Epidaur în care, oriunde ai șopti, se aude oriunde, informația se răspândește cu iuțeală. Sau, cum spunea Umberto Eco, „rețelele de socializare au oferit dreptul la opinie celor care până acum își exprimau părerea doar în baruri, în fața unui pahar de vin”. (A nu se crede, în cazul în speță, că rețelele de socializare au înlocuit paharul de vin, ci doar i s-au adăugat, cu asupra de măsură.)
Cum memoria colectivă este invers proporțională cu mărimea colectivității, de fiecare dată membrii Uniunii Scriitorilor se neliniștesc, se întreabă și ne întreabă, iar și iar, ce se întâmplă. Cum v-ați dat, cu siguranță, seama, nu se întâmplă nimic, trâmbițele Ierihonului nu dărâmă zidurile cetății și USR continuă să funcționeze.
Nu trebuie, totuși, să ignorăm unele consecințe negative ale acestei osârdii nesăbuite de a calomnia și de a răspândi întruna știri false despre legalitatea Uniunii Scriitorilor. Irosim timp, nervi și bani în strădania de a explica membrilor noștri și opiniei publice cum stau lucrurile, de a contracara zeci, dacă nu chiar sute, de acțiuni în Justiție, de a preîntâmpina ezitări din partea autorităților cu care interacționăm, derutate, de bună seamă, de o atare zvonistică. De aceea, îmi permit să vă prezint în cele ce urmează un scurt rezumat al speței, util ori de câte ori pâlcul agresiv se va mai apropia prin deșertul tătarilor. Așadar:
Ce anume atestă legalitatea Uniunii Scriitorilor din România.
Uniunea Scriitorilor din România este succesoarea de drept a Societății Scriitorilor Români (SSR), înființată în anul 1908. Cei care spun că uniunile de creatori sunt invenții staliniste ar trebui să știe că, în perioada interbelică, cei mai prestigioși președinți ai acestor uniuni au fost, pentru compozitori și scriitori, „staliniștii” George Enescu și Liviu Rebreanu. Să mai amintim că SSR a primit statut juridic de prim rang, ea fiind recunoscută ca persoană morală (ce frumos suna asta!) în anul 1912, de către Senat și Adunarea Deputaților.
USR a devenit succesoarea SSR tot printr-o normă specială, și anume prin Decretul nr. 267 / 24 iunie 1949 al Prezidiului Marii Adunări Naționale, care i-a acordat și statutul de utilitate publică. Ulterior, Decretul-Lege al C.P.U.N. nr. 27/1990 a înlăturat subordonarea față de Ministerul Culturii, specifică organizării centralizate de tip comunist, și a conferit organizațiilor de creatori, inclusiv Uniunii Scriitorilor, autonomie structurală, funcțională și economică. USR și-a păstrat utilitatea publică.
De ce USR nu se supune prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Unul din reproșurile care ni se aduc este faptul că nu ne-am reînscris potrivit OG 26/2000 și nu ne supunem cerințelor ei. În realitate, USR este exceptată, chiar prin prevederile OG 26/2000.
Potrivit art. 85 din respectiva ordonanță, „Persoanele juridice de utilitate publică – asociații, fundații sau alte organizații de acest fel – înființate prin legi, ordonanțe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public, nu intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înființării și funcționării lor”.
În consecință, Uniunea Scriitorilor din România este o organizație de scriitori, persoană juridică română înființată și recunoscută ca persoană juridică de utilitate publică, rămânând supusă reglementărilor speciale care stau la baza înființării și funcționării sale și care preced OG 26/2000.
Iată cum puterea legislativă, cea executivă și cea judecătorească au confirmat, prin diverse acte normative sau cu putere de lucru judecat, legalitatea USR.
O normă cu caracter individual, cum este Decretul 267/1949, care vizează doar USR, nu poate fi abrogată decât printr-o prevedere ulterioară expresă. Nicio lege adoptată în România din 1949 până în prezent nu a abrogat în mod expres Decretul de înființare a USR. În consecință, actul de înființare rămâne perfect valabil. Mai mult de-atât, începând cu anul 1990, Parlamentul României a adoptat o serie de legi care menționează în mod expres USR sau Alianța Națională a Uniunilor de Creatori (ANUC), din care USR face parte, ca beneficiare ale unor drepturi.
În mai multe rânduri, Guvernul României, prin Hotărâri de Guvern ori prin acte emise de Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor sau Ministerul Culturii, a confirmat legalitatea USR, ca organizație de creatori cu utilitate publică.
În ceea ce privește diversele contestări în Justiție, există zeci de decizii judecătorești definitive în favoarea USR. Nu există nicio hotărâre în procedură contencioasă, deci care să se bucure de autoritate de lucru judecat, a vreunei instanțe care să pună la îndoială temeinicia legalității USR. În plus, legalitatea USR a fost argumentul pentru care Ministerul Public a respins toate plângerile penale îndreptate împotriva noastră. Ca să nu mai amintesc că centenarul USR (deloc desființată) a fost onorat, în anul 2008, prin distincții oferite de Cancelaria Ordinelor din subordinea Președintelui României. Iar la sărbătoarea cu pricina au participat Președintele României și Premierul.
Să nu uităm: legalitatea USR și statutul său de utilitate publică au permis obținerea unor drepturi importante pentru scriitorii din România.
După cum urmează: instituirea timbrului literar, acordarea unor drepturi de asigurări sociale, instituirea indemnizațiilor de merit, finanțarea revistelor literare, alocarea, prin concesiune, a unor active imobiliare etc. La acestea se adaugă finanțarea, prin intermediul administrației centrale și locale, a numeroase evenimente culturale în întreaga țară.
Ce s-ar fi întâmplat dacă știrile privind desființarea USR ar fi fost adevărate și, vorba lui Creangă, bucuria detractorilor n-ar fi fost proastă.
Să nu ne jucăm cu vorbele. Ipoteza desființării USR ar conduce la anularea tuturor drepturilor pe care le-am amintit mai sus. În situația în care insultele, defăimările, clevetirile și denaturările îndreptate împotriva Uniunii Scriitorilor și-ar fi atins ținta, breasla noastră nu ar mai fi avut nicio modalitate să-și continue activitatea la standardele de până acum. Iluzia pe care și-o fac cei ce ne agresează că se vor buluci să se așeze în locul actualei conduceri e deșartă. Ideea că USR nu există dacă o conduc unii și există dacă o conduc alții (adică ei) e doar o nălucire. Dacă USR n-ar exista pentru unii, n-ar mai exista nici pentru ceilalți. Și degeaba s-ar căzni să-și facă o altă Uniune, aceea ar fi o asociație ca oricare alta, fără acces la drepturile de care am vorbit. Beneficiul tuturor acestor drepturi ar dispărea. Pentru a căpăta utilitate publică, potrivit legii, o asociație trebuie să fie reprezentativă, să aibă un patrimoniu, să aibă o activitate meritorie cel puțin trei ani. Ca să nu mai vorbim că statutul de utilitate publică se obține printr-o Hotărâre de Guvern și nu scriind năzbâtii pe Facebook.
Cred că vă e limpede: agresiunile acestea desfășurate prin intermediul unor interminabile procese, prin tentativa de a capta bunăvoința (ca să nu-i spunem rea-voința) unor oameni politici sau chiar partide de a ne hărțui cu tot felul de intervenții potrivnice ori prin campanii publice de defăimare nu sunt îndreptate doar împotriva conducerii USR, ci împotriva tuturor membrilor USR. Consider că, dincolo de reușitele noastre, dintre care unele dureros de costisitoare financiar, de a le zădărnici inițiativele netrebnice, o modalitate de a-i descuraja este și atitudinea fermă, solidară a breslei în a le dezavua acțiunile.
Căci gestul acestor scriitori de a jubila la gândul că drepturile dobândite prin lege de confrații lor n-ar mai exista este de o josnicie care în istoria literaturii române, cu toate disputele ei pătimașe, nu are egal.
Varujan Vosganian,
Prim-vicepreședintele USR