S-a stins fulgerător, la Belgrad, în 11 ianuarie, confratele nostru, poetul, prozatorul și traducătorul Miljurko Vukadinović, secerat în plină putere de creație de către necruțătorul virus care ne-a dat tuturor viețile peste cap.
Născut în 1953, în localitatea Gornje Svarce din Serbia, Miljurko Vukadinović a debutat editorial, în anul 1977, cu volumul Slobodno Sredozemlje (Mediterana pe gratis). Component al mișcării de avangardă Klokotrizam, a fost un creator independent și fecund, publicând numeroase culegeri de poezie, proză, antologii și albume. A fost timp de 14 ani (1994-2008) lector de limbă și literatură sârbă la Universitatea din București, perioadă în care a învățat limba română, devenind unul dintre cei mai valoroși traducători și promotori ai literaturii noastre în spațiul ex-iugoslav. A și scris în limba română, publicând mai multe volume de poezie și proză, între care Magie și câlți (1996), (V)Estul (2001), Eu, familia mea și Eminesku (2004), Mă numesc Nichita (2007), Leu în pielea măgarului (2007).
Membru al Asociației Scriitorilor din Serbia și al Uniunii Scriitorilor din România, a tradus în limbile sârbă și slovenă peste 30 de volume din literatura română contemporană, pentru întreaga sa activitate fiind distins cu Ordinul „Meritul cultural” al Republicii Moldova. De asemenea, a primit numeroase premii literare în Serbia, în România și în țările din fosta Iugoslavie.
După întoarcerea la Belgrad, a fost secretarul Asociației Scriitorilor din Serbia, iar în ultimii ani a condus influenta manifestare Tribine Francuska 7 a Asociației Scriitorilor din Serbia, care a găzduit în cadrul dezbaterilor sale nu puține întâlniri cu scriitori români.
Prin plecarea sa la cele eterne, literaturile sârbă și română suferă o grea pierdere.