Ne-a părăsit, în acest început de noiembrie, poetul Nicolaie Lazăr.
Născut în 20 aprilie 1942 în satul Peștera – Băiţa din județul Hunedoara (din zona auriferă a Apusenilor), a fost absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş – Bolyai” din Cluj-Napoca (1965).
A fost profesor de limba română vreme de peste patruzeci de ani, în ultima perioadă de activitate la Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” din Sibiu, până la pensionare, în 2006, an în care a și devenit membru al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor.
A publicat poezie şi comentariu literar în „Tribuna Sibiului”, „Transilvania”, „Vatra”, „Observator literar” (München) şi „Euphorion”. Prezent cu poezie în mai multe culegeri de versuri, apărute la Sibiu în anii `60 – `90 ai secolului trecut. A publicat tetralogia lirică Poveste cu domniţă (Ed. Perenna, Sibiu, 2004 – 2006), cele patru volume de versuri, care cuprind poeme scrise între 1960 şi momentul apariţiei în volum, fiind urmate de volumele Lângă ochiul cuvântului (Editura Perenna, 2007), a ruginit, Doamne, în turn, orologiul (Editura Imago, Sibiu, 2008), Ultima carte (Ed. Pleiade, Satu Mare, 2009), Alinare sau Floarea Miresei (Ed. Pleiade, Satu Mare, 2010).
Prin plecarea dintre noi a poetului Nicolaie Lazăr, Sibiul pierde o voce lirică originală și de mare sensibilitate.