Marți, 26 mai 2020, s-a reunit Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România. La şedinţă au participat următorii membri ai Comitetului Director: Nicolae Manolescu, președintele U.S.R., Varujan Vosganian, prim vicepreședinte U.S.R., Gabriel Chifu, vicepreședinte U.S.R., Aurel Maria Baros, președinte Filiala București-Proză, Cassian Maria Spiridon, președinte Filiala Iași, Horia Gârbea, președinte Filiala București-Poezie, Peter Sragher, președinte Filiala București - Traduceri Literare.
Absenți: Mircea Mihăieș, din partea Filialei Timișoara, Adrian Popescu, din partea Filialei Cluj.
Invitați: Daniel Cristea-Enache, director de imagine, Răzvan Voncu, director programe externe, Sorin Lavric, director programe interne, Dragoș Ursache, director administrativ, Stela Pahonțu, director economic.
Primul punct pe ordinea de zi l-a constituit prezentarea stadiului pregătirii proiectelor culturale ale U.S.R. din semestrul al II-lea. Unele proiecte, din cauza pandemiei Covid-19, au fost reprogramate în a doua parte a anului. Vor fi organizate, dacă nu intervin situații neprevăzute, următoarele programe: Turnirul de poezie, ediţia a X-a, Nessebar, Bulgaria, 2-7 septembrie; „Literatura tinerilor”, ediția a IV-a, Neptun, 11-12 septembrie; Gala de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2019, București, Teatrul Național, 14 septembrie; Festivalul „Limba Română”, Brașov, 7-8 octombrie; Simpozionul Național „Interferenţe literare româno-maghiare”, ediţia a III-a, Târgu-Mureş, 8-9 octombrie; Colocviul Naţional de Proză, ediția a IX-a, Alba Iulia, 9-10 octombrie; Gala Poeziei Române Contemporane, ediția a X-a, Alba Iulia, 10-11 octombrie; Simpozionul Internaţional al Traducătorilor, București, 4-5 noiembrie; „Scriitorul anului”, ediția a V-a, Iași, 5-7 noiembrie; Conferinţele „Ovidius”, Constanța, 25 noiembrie.
În continuare, a fost prezentat proiectul cultural „Scut anti-criză”, de sprijinire a scriitorilor români contemporani și a editurilor din România.
A fost prezentată situația moștenirii „Mihai Gramatopol”. A fost discutată prelungirea contractului de închiriere a apartamentului donat de Constantin Țoiu. A fost analizată funcționarea Casei de Creație Neptun, în contextul Covid-19. Tot în legătură cu contextul pandemiei, a fost prezentată situația Editurii Cartea Românească, administrată de Grupul Editorial ART. A fost expusă situația mărcilor înregistrate la OSIM pentru cele 9 reviste ale U.S.R. A fost aprobată continuarea proceselor în instanță de către U.S.R. A fost prezentat un protocol de relații culturale între U.S.R. și Institutul Maghiar din București.