In memoriam Clara Mărgineanu

In Memoriam   27 Apr 2020

 

Filiala București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe încetarea din viață a distinsei poete și realizatoare TV Clara Mărgineanu (1972-2020).

Clara Mărgineanu a fost o poetă sensibilă și dedicată literaturii și artei. A studiat arta actorului și tehnicile mass-media (master). Iubea, de asemenea, televiziunea și era dedicată acestei profesii, ilustrându-se prin emisiunile ei culturale.

Ca poetă, a debutat în anul 1991 în revista Luceafărul, iar în volum în anul 1995 cu Actul întâi sau cupa cu iluzii.  

A publicat 11 volume de poezie, între care: Dans cu cuțitul în inimă, Fata de asfalt, Femeia albastră, Sărutul femeii-poem și a obținut numeroase premii pentru jurnalism cultural. Ultimul său volum a fost o antologie bilingvă, româno-engleză, realizată împreună cu Adrian G. Sahlean.

Prin dispariția Clarei Mărgineanu, literatura noastră suferă o dureroasă pierdere.

 

 

 

 

Arhiva