Filiala București – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu tristețe încetarea din viață, la 26 februarie 2020, a poetului George Anca.
S-a născut la 12 aprilie 1944, la Bercioiu-Ruda, județul Vâlcea. A absolvit studii filologice la Universitatea din București, a studiat la Universitatea din Roma limba și literatura italiană, la Universitatea din Delhi limba și literatura sanscrită. A obținut titlul de doctor în filologie la Universitatea din București în 1975.
A fost traducător și eseist cu contribuții privind literatura sanscrită, literatura antropologică, a semnat volume privind scriitorii români interesați de literatura orientală. A participat la Congresul Mondial de Antropologie și Etnologie din India, la Conferința Mondială de Indologie, New Delhi, 2015.
A lucrat la Radiodifuziunea Română, a fost inspector la Ministerul Învățământului, lector universitar la Facultatea de Ziaristică, București, lector/professor visiting, Universitatea din Delhi (1977-1984; 2002-2003), director al Bibliotecii Centrale a Institutului Politehnic București, profesor asociat, Universitatea din Oradea.
A fost implicat în numeroase asociații, fundații, uniuni de creație.
George Anca a publicat numeroase volume de poezie, între care: Invocații, 1968; Poemele părinților, 1976; 10 Indian Poems, 1978; Ek shanti, 1981; Doina cu variațiuni, 1995; Manuscrisele de la Marea Vie, 1996; Decasilab, 1999; Balada Calcuttei, 2000; Sonete thailandeze, 2000; New York Ramayana, 2004; Nefertiti & Borges, 2004; Partea Nimănui, 2010; Paparuda, 2011; Saraswati, 2018; Ruda canon, 2019; volume de proză și teatru. Dintre eseurile sale: Baudelaire și poeții români, 2001; Indoeminescology, 1994; Articles on Education, 1995; Haos, temniță și exil la Eminescu, Cotruș, Gyr și Stamatu, 1995.
Prin dispariția lui George Anca, literatura română suferă o dureroasă pierdere.
