NOMINALIZĂRILE PENTRU PREMIUL NAŢIONAL DE POEZIE „MIHAI EMINESCU” – OPERA OMNIA Ediţia a XXIX-a

Comunicate   06 Jan 2020

 

În urma sondajului efectuat de Fundaţia Culturală „Hyperion – Caiete Botoşănene”, Botoşani, în perioada septembrie – noiembrie 2019, la care au fost propuşi pentru a fi nominalizaţi la Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pentru anul 2019 următorii poeţi: Adrian Alui Gheorghe, Leo Butnaru, Daniel Corbu, Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Mihail Gălăţanu, Ovidiu Genaru, Liviu Georgescu, Ion Gheorghe, Bogdan Ghiu, Emil Hurezeanu, Nora Iuga, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Octavian Soviany, Cassian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Elena Ştefoi, Grete Tartler, Lucian Vasiliu, Matei Vişniec, Vasile Vlad, Călin Vlasie şi George Vulturescu, au rezultat următoarele nominalizări pentru obţinerea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe anul 2019, ajuns la ediţia a XXIX-a, astfel (în ordine alfabetică): Vasile Dan, Nichita Danilov, Marian Drăghici, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop, Cassian Maria Spiridon, Lucian Vasiliu și Matei Vişniec.

Juriul, alcătuit din: Nicolae Manolescu – președinte, Daniel Cristea-Enache, Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Mircea Mihăieș, Vasile Spiridon, Răzvan Voncu, se va întruni la Botoşani în data de 14 ianuarie 2020, când va stabili, prin vot secret, laureatul acestei ediţii.       

Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, ediţia a XXIX-a, va avea loc în ziua de 15 ianuarie 2020, la ora 17:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Botoşani, avându-l într-un recital extraordinar pe artistul Harry Tavitian.

Organizatorii Galei sunt: Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Local Botoşani, Teatrul „Mihai Eminescu”, Botoşani şi Fundaţia Culturală „Hyperion – Caiete Botoşănene”, Botoşani, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România.

 

Arhiva