Ședința Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 19 iulie 2019
Vineri, 19 iulie 2019, s-a reunit Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România. La şedinţă au participat următorii membri ai Comitetului Director: Nicolae Manolescu, președintele U.S.R., Gabriel Chifu, vicepreședintele U.S.R., Aurel Maria Baros, președinte Filiala București-Proză, Horia Gârbea, preşedinte Filiala Bucureşti-Poezie, Peter Sragher, președinte Filiala București-Traduceri Literare, Mircea Mihăieș, din partea Filialei Timișoara, Ion Cristofor, din partea Filialei Cluj, Cassian Maria Spiridon, preşedinte Filiala Iaşi. Invitați: Sorin Lavric, director programe interne, Răzvan Voncu, director programe externe, Daniel Cristea-Enache, director de imagine, Stela Pahonțu, director economic, Dragoș Ursache, director administrativ.
Primul punct pe ordinea de zi l-a constituit analiza situației revistelor literare. În continuare, a fost prezentat proiectul Festivalul „Limba Română”, aflat la prima ediție (Brașov, 30-31 august 2019). A fost aprobată solicitarea Filialei Brașov pentru cheltuieli de amenajare a noului sediu al Filialei. A fost aprobată angajarea unui administrator și a unui muzeograf, pentru punerea în funcțiune a Casei şi a Sălii „Mihai Gramatopol” (casa fiind donată Uniunii Scriitorilor). A fost prezentat bugetul estimat pentru proiectul „Scriitorul Anului” (Iași, 8-9 noiembrie 2019). Au fost aprobate bugetele pentru toate proiectele culturale programate în semestrul al II-lea, 2019. A fost prezentat proiectul „Premiile Naţionale pentru Literatură şi Arte”, cu menționarea propunerii venite din partea ANUC (Alianța Națională a Uniunilor de Creatori din România). A fost prezentată situația casei donate de Micaela Ghițescu Uniunii Scriitorilor. A fost prezentat proiectul „Literatura tinerilor”, Neptun (13-15 septembrie 2019). A fost aprobată majorarea cuantumului ajutorului de înmormântare. La Diverse, au fost prezentate și alte proiecte și propuneri.