In memoriam Alexandru Miran
S-a stins din viață Alexandru Miran, unul dintre cei mai importanți traducători și poeți ai noștri. Născut la Deda, în județul Mureș, pe 1 octombrie 1926, a urmat Liceul „Al. Papiu-Ilarian” din Târgu Mureș și Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, absolvind apoi Facultatea de Medicină. A fost un eminent medic pediatru, de numele său, Mircea Alexandru Pop, legându-se numeroase performanțe și reușite în domeniu.
Pseudonimul literar, Alexandru Miran, poate fi regăsit pe traducerile excepționale din elină (integrala pieselor lui Eschil și Euripide, Adunarea femeilor de Aristofan), precum și pe volumele proprii de versuri, de la Adevărata întoarcere (1969), urmat de Locul soarelui (1970), Moartea Penelopei (1971), Alegerea lemnului (1974), Cronică, I-II (1977-1979), Casa de lemn (1983; postfață de Nicolae Manolescu), Sub semnul Capricornului (1985), și până la Poezii (1998), Focul și apa (2000) și Versuri, I-II (2008). În revistă a debutat cu poezie în 1968, în „Ramuri”. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1976.
În cuvintele lui Gheorghe Grigurcu, versurile sale „constituie un exemplu al acelei poezii de atelier prin care se înfrățesc nu numai artele, ci și înfățișările lor cronologice, într-o mișcare laborioasă, dar și de sensibilitate claustrată, pudică, în stare a înscrie performanțe ale subtilității”.
Prin dispariţia lui Alexandru Miran, Uniunea Scriitorilor din România şi întreaga noastră lume literară suferă o grea pierdere.
