Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România îşi manifestă îngrijorarea cu privire la tentativele de politizare și de control asupra Justiției

Comunicate   12 Mar 2019

 Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România îşi manifestă îngrijorarea

cu privire la tentativele de politizare și de control asupra Justiției

 

Uniunea Scriitorilor din România priveşte cu tot mai multă îngrijorare actele de legiferare în materie de Justiție şi atrage atenția asupra efectelor lor negative, atât în privința păcii sociale din țară, cât şi în privința imaginii şi prestigiului României în arena internațională.

Reamintim, dacă mai este cazul, că Uniunea Scriitorilor nu este o organizație partizană şi nu face altă politică decât cea a culturii române. Însă, prin natura ei, ca breaslă intelectuală, nu poate rămâne fără reacție atunci când în societate sunt înregistrate disfuncționalități care amenință echilibrul şi amanetează viitorul națiunii. În condițiile în care România are probleme structurale grave – cum ar fi dezechilibrele macroeconomice, starea infrastructurii, nivelul scăzut al investițiilor publice, deficiențe grave ale sistemului de sănătate, respectiv de învățământ –, care pot şi trebuie rezolvate prin actul de guvernare, concentrarea asupra măsurilor de reorganizare a Justiției este de neînțeles din punctul de vedere al interesului național. Zeci de mii de români pleacă anual dintr-o țară în care sunt atât de multe de făcut şi în care există atâtea şi atâtea posibilități pentru fiecare din cetățenii ei.

Suntem de acord că o reformă în justiție este necesară, atât pentru a putea duce mai departe lupta contra corupției, cât și pentru a pune capăt unor abuzuri. Dar suita de măsuri luate în ultimul timp, vizând reorganizarea Justiției, măsuri incoerente și haotice, fără consultarea specialiștilor și a corpului magistraților, nu doar că îngreunează lupta împotriva corupției, dar a scos în stradă mii de oameni din toate categoriile sociale și profesionale. De asemenea, a coalizat o largă neîncredere europeană față de țara noastră.

Uniunea Scriitorilor apreciază că există riscul ca repetatele măsuri în materie de Justiție să ducă, simultan, la o fractură socială şi la o izolare internațională a țării noastre. Pentru a elimina acest risc, Uniunea Scriitorilor solicită actualei majorități parlamentare să renunțe la tentativa de a controla Justiția şi să se concentreze pe efortul de a face din România o țară dezvoltată la nivel european. Ar fi un efort benefic atât pentru societate, cât şi pentru clasa politică românească, în ansamblul ei. Suntem dispuşi ca breaslă intelectuală cu un mare număr de membri şi în măsura competențelor noastre în domeniul cultural să participăm instituțional la acest efort de regândire a României, fără de care, oricât s-ar extinde controlul politic asupra diferitelor domenii de activitate şi oricât s-ar recicla discursul patriotard de altădată, nu e de aşteptat niciun progres real. 

 

P.S. Menționăm că dl Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al U.S.R. și membru în Comitetul Director, a votat împotriva publicării acestei declarații pe site-ul U.S.R. 

 

Arhiva