In memoriam Liviu Leonte

In Memoriam   01 Mar 2018

In memoriam Liviu Leonte

 

Criticul și istoricul literar Liviu Leonte, născut la 8 aprilie 1929, s-a stins din viață miercuri, 28 februarie 2018. 
A debutat în revista Iașul nou (1951) și a colaborat la revistele Contemporanul, Convorbiri literare și Cronica (la ultima a fost redactor-șef între anii 1970 și 1979).
Liviu Leonte, autor a numeroase cronici literare, și-a consacrat cea mai mare parte a activității de istoric literar studierii și editării operei lui Constantin Negruzzi.
A publicat volumele: Constantin Negruzzi (Editura Minerva, 1980 – Premiul Academiei Române), Istoria literaturii române. Proza contemporană (Editura Universității „Al. I. Cuza”, 1980), Prozatori contemporani (vol. I, Editura Junimea, 1984; vol. II, Editura Junimea, 1989), Scriitori, cărți, reviste (Editura Cronica, 1998), La Réception de l’oeuvre de Marcel Proust en Roumanie (2005), A la Recharche du Roman moderne (2006).
A realizat peste zece ediții ale operei lui C. Negruzzi, inclusiv o ediție critică din care au apărut volumele: Păcatele tinerețelor (Editura Minerva, 1974), Proză. Poezie (Editura Minerva, 1984 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România), Teatru (Editura Minerva, 1986). 
După un prim doctorat în România, cu studiul monografic Constantin Negruzzi (1979), a obținut un al doilea titlu de doctor la Universitatea „Toulouse Le Mirail”.
Pentru opera sa, Liviu Leonte a primit  Premiul „Perpessicius” al Muzeului Literaturii Române (1974), Premiul „B. P. Hașdeu” al Academiei Române (1980), Premiul de  excelență al Filialei Iași a U.S.R. (1998), Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de cavaler (2002). 
Prin moartea lui Liviu Leonte, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi a pierdut un important critic și istoric literar.

Arhiva