Juriul de acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, pe anul 2016, format din NICOLAE MANOLESCU (preşedinte), MIRCEA MARTIN, CORNEL UNGUREANU, ION POP, AL. CISTELECAN, MIRCEA A. DIACONU şi IOAN HOLBAN (membri), având în vedere nominalizările reieşite în urma sondajului naţional realizat de Fundaţia Culturală „Hyperion-Caiete botoşănene” din Botoşani (Mircea Cărtărescu, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu şi Lucian Vasiliu), a decis, prin vot secret în seara zilei de 14 ianuarie 2017, la Botoşani, ca laureatul acestei ediţii, a XXVI-a, să fie poetul MIRCEA CĂRTĂRESCU.
De asemenea, juriul de acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, pe anul 2016, format din AL. CISTELECAN (preşedinte), MIRCEA A. DIACONU, VASILE SPIRIDON, DANIEL CRISTEA-ENACHE şi ANDREI TERIAN (membri), având în vedere nominalizările: Ioana Miron – Picaj, Editura Casa de Pariuri Literare, 2016; Alexandra Negru – Avanpost, Editura Paralela 45, 2017; Ciprian Popescu – Mile End, Casa de editură Max Blecher, 2016; Alina Purcaru – Rezistenţă, Editura Cartea Românescă, 2016; George State – Crux, Editura Cartea Românească, 2016, a decis ca laureatul acestei ediţii, a XIX-a, să fie poetul CIPRIAN POPESCU.
Gala de decernare a premiilor a avut loc în ziua de 15 ianuarie 2017 în sala Cinematografului „Unirea” din Botoşani, în faţa unui numeros public.
La finalul galei a concertat formaţia de muzică medievală românească Trei parale.