Cu patru ani în urmă, mă întrebam din chiar primul rând al Programului de candidatură, dacă literatura mai are vreun rost în societatea de consum informatizată în care ne aflăm şi totodată dacă scriitorul mai joacă vreun rol. Întrebarea nu era retorică. Marginalizarea scriitorului pe scena istorică mă obliga să mi-o pun. Mă obligă şi astăzi. Dacă ne-am resemna să conchidem că nu mai e nimic de făcut în această privinţă, ar trebui să reevaluăm rostul şi rolul USR însăşi, care depinde în mod cât se poate de evident de rolul şi rostul scriitorului şi al literaturii în lumea de azi. La ce bun o instituţie ca aceea a breslei noastre, dacă breasla are o vizibilitate tot mai scăzută şi e tot mai puţin ascultată? Cu alte cuvinte, dacă ea e pe cale să dispară din spaţiul public. Acest mod fatalist de gândire mi-a displăcut întotdeauna. Nu sunt câtuşi de puţin predispus la resemnare. De când mă ştiu, prefer să mă lupt. Este, cu siguranţă, principalul motiv de a recandida: vreau, nu numai să continui ce am început, dar şi să duc la bun sfârşit misiunea pe care mi-am asumat-o eu însumi şi care mi-a luat câţiva ani de viaţă, fără beneficii materiale şi, de ce n-aş spune-o, fără mari satisfacţii personale.
Nu întâmplător, două puncte din Programul din 2009 se refereau la necesitatea creşterii vizibilităţii scriitorului şi a promovării literaturii. În Raportul de activitate pe care îl voi prezenta în Conferinţele de alegeri din Filiale, aceste două puncte din program vor face obiectul unui examen: voi încerca să văd, împreună cu dv., dacă şi în ce măsură am răspuns obligaţiilor pe care mi le-am asumat. Există, desigur, şi alte puncte importante în Program, la care Raportul răspunde, nu în ultimul rând, punctul referitor la stabilizarea financiară a USR, devenit vital din cauza crizei care nu ne-a cruţat nici pe noi. Chiar dacă ar fi naiv, ca să nu spun că şi puţintel iresponsabil, să consider că am încheiat socotelile cu criza şi că stabilizarea trece pe al doilea plan, n-aş vrea nici, în schimb, să continui a merge pe calea care conduce la ideea, destul de răspândită, de altfel, că USR este, în principal, o formă de organizare sindicală a breslei noastre. Desigur, USR este şi un sindicat: nici Statutul vechi, nici acela în vigoare nu prevede expressis verbis acest lucru, dar amândouă îl lasă să se înţeleagă în anumite articole. USR este în principal o asociaţie profesională. Subliniez cu tărie acest lucru. Stabilitatea financiară este esenţială pentru a garanta scriitorilor să trăiască demn din apartenenţa la USR şi din opera lor. Am arătat în Raport că, din acest punct de vedere, conducerea USR a făcut paşi importanţi, reuşind să asigure în continuare plata regulată a suplimentului de pensie şi a indemnizaţiei de merit, să sporească cu zece numărul beneficiarilor acesteia din urmă, precum şi să atragă fonduri de la buget la care abia dacă visam când prevedeam în Programul din 2009, amintiţi-vă, „redefinirea raportului USR cu statul român”. Dacă doresc să insist în Programul de faţă pe latura profesională a activităţii noastre mai mult decât pe aceea financiară este pentru că acesta este capitolul la care v-am rămas, din păcate, dator. Un capitol, în plus, devenit mai actual decât oricând, fiindcă e vorba de prezenţa scriitorului în spaţiul public, de ecoul şi însemnătatea literaturii în societatea contemporană.
Iată, aşadar, primul angajament pe care mi-l iau: voi folosi toate pârghiile pe care mi le pune la dispoziţie preşedinţia USR pentru ca scriitorul român să-şi redobândească, fie şi într-o oarecare măsură, demnitatea şi prestigiul şi care să-i redea un loc central în societate, precum şi respectul contemporanilor săi. S-ar putea să vi se pară prea mari cuvintele. Mă număr printre aceia care cred că, numai dacă îţi propui mult, obţii mult. Nu-mi permit să vă supun atenţiei un Program meschin. USR nu e o asociaţie oarecare. Ea este o elită, din care fac parte cei mai valoroşi scriitori din ţară şi care merită din plin să fie respectată de contemporanii noştri. Unii dintre ei ne-au studiat operele în şcoală şi, alţii, cu siguranţă, ni le vor studia în anii ce vin. Unde cred că am greşit noi în deceniile din urmă este în faptul de a fi trecut prea uşor cu vederea peste legătura foarte strânsă dintre noi, cei care scriem, şi cei care ne citesc sau nu în ultimul rând, îşi dau examenele citindu-ne opera, ceea ce înseamnă că intră în viaţa adultă şi pe mâna noastră. Sunt jenat sau de-a dreptul furios când remarc că alte categorii socio-profesionale, faţă de care, ţin să precizez, nu nutresc nici cel mai mic dispreţ, cum ar fi: politicienii, oamenii de afaceri, starurile de tot soiul şi de toată mâna, de la fotbalişti la vedetele de televiziune, se bucură de atenţia mass-mediei într-o măsură mult mai mare decât aceea acordată nouă, celor care scriem. Sau când văd că emisiunile culturale sunt difuzate, când sunt, la miezul nopţii pe canalele naţionale iar pe cele comerciale niciodată. Ca să nu mai vorbesc de ploconelile televizate ale unor jurnalişti în faţa câte unuia care se laudă în gura mare că n-a citit nici o carte în viaţa lui, dar care n-a catadixit să ia un interviu unui scriitor care a publicat în viaţa lui zeci de cărţi. Să vă mai aduc aminte că dispariţia unor colegi ai noştri, mari scriitori, n-a fost uneori nici măcar menţionată în mass-media? Veţi spune: nu depinde de noi. Vă voi răspunde: depinde şi de noi. Forţa USR constă în solidarizarea noastră, a tuturor, în jurul ideii nobile că nici o societate din lume, nici cea mai săracă spiritual, nu poate trăi fără cărţi. Se poate scufunda, desigur, în mediocritate şi în uitare, dar e pe riscul ei, căci, mai devreme sau mai târziu, va dispărea. Istoria ţine minte doar societăţile care au produs şi consumat cultură. Peste celelalte trece cu buretele. Ştiind acestea, nu credeţi că e cazul, şi eu spun că şi momentul, să ne străduim să impunem societăţii respectul care ni se cuvine? Nu vă ascund, deşi sunt lucruri care, cum spune vorba românească, nu se dau din casă, că, dacă USR a supravieţuit crizei graţie banilor acordaţi de două guverne succesive, aceasta s-a datorat faptului că a fost recunoscută ca un brand naţional. Iată că se poate! Iată că n-a contat imaginea nefavorabilă, ca să mă exprim cu blândeţe, pe care ne-a făcut-o mass-media, nu rareori cu ajutorul unor colegi de breaslă, care închipuindu-şi, probabil, că-mi fac rău mie sau altora din conducere, au făcut rău USR în întregul ei. Doar că repararea răului ne-a consumat un timp preţios şi eforturi considerabile. De aceea vorbeam de solidaritate. Divizarea ne costă. Vă reamintesc ce ecou a avut acea scrisoare de protest contra comportamentului abuziv al unui redactor-şef de revistă de cultură şi membru al USR semnată de peste 500 de scriitori, aproape toţi, membri ai USR, determinând autorităţile locale să iasă din birocratica lor inerţie.
În vederea redobândirii demnităţii de breaslă, trebuie, înainte de toate, să aruncăm o privire în propria ogradă şi să vedem din ce cauză n-am izbutit să ne afirmăm cum s-ar fi cuvenit în faţa contemporanilor noştri, cu alte cuvinte, să ne asumăm noi înşine responsabilitatea acestei stări de lucruri. E uşor să dăm vina pe alţii. Am făcut oare tot ce ţinea de noi ca să merităm să ni se recunoască rolul esenţial jucat în orice societate de către scriitor? Am avut întotdeauna urechile ciulite la realitatea zilelor noastre, la nevoile oamenilor dintre care se recrutează cititorii noştri? Am reuşit să le înţelegem aşteptările ca să le putem răspunde? Am scris cărţile de care cititorii noştri au nevoie? E vorba de o problemă de valoare şi, în acelaşi timp, de una de etică.
Am reacţionat de fiecare dată când comentatori ai vieţii literare puţin binevoitori au arătat cu degetul spre prezenţa în rândurile USR a unor veleitari. Ca Preşedinte al USR, era firesc s-o fac. Dar, între noi fie vorba, nu există în observaţiile cu pricina o sămânţă de adevăr? Şi-a făcut Comisia de Validare în toate cazurile treaba cum se cuvine? Dar Comitetele de Filială de la care provin propunerile? Când Consiliul din 10 iunie l-a exclus pe redactorul-şef al „Tribunei”, am descoperit că primirea lui în USR fusese, în bună măsură, rodul unor presiuni care au urcat de la Filială la Comisia de Validare. De n-ar fi decât un caz izolat, tot ar fi bine. Din păcate, nu este un caz izolat. Am dat dovadă mereu de o toleranţă care, iată, s-a întors adesea împotriva noastră. Lungul şir de atacuri contra USR şi a conducerii ei pornite de la membri ai USR este dovada că nici la capitolul etică nu stăm grozav. Ce mi-a fost dat să citesc în anii din urmă întrece orice închipuire. Şi noi, noi cum am răspuns? Îmi vine să spun că am răspuns creştineşte, cu duhul blândeţii, adică: nu numai că i-am iertat de păcate, dar le-am dat premii, indemnizaţii, ajutoare pentru ei şi rudele lor de toate gradele aflate în dificultate, le-am plătit cărţile la editură, i-am invitat la simpozioane, i-am trimis în străinătate, i-am lăsat să facă parte din jurii şi comitete în care decideau de soarta altora şi multe alte dovezi de îngăduinţă, ca să nu zic de prostie, din partea noastră. Unii din înverşunaţii noştri detractori s-au plâns public că vrem să-i excludem din USR, deşi, „uitând” să-şi plătească de ani buni, ce spun eu, de decenii, cotizaţia aceea colosală pe care o ştiţi, ei se aflau în stare de suspendare, nemaifăcând parte din USR. Am fost daţi în judecată şi purtaţi prin tribunale de un coleg al nostru şi de fiul unui fost coleg. Acestuia din urmă i-am interzis accesul la Casa de la Neptun ca urmare a unui scandal public. Ne-a cerut 1.000.000 de lei despăgubiri morale. El, scandalagiul!
Cred că accentul pus pe rostul sindical al USR, la care ne-a împins tradiţia şi ne-a obligat, o dată în plus, criza, ne-a făcut să pierdem din vedere că unitatea principală de măsură a unei asociaţii profesionale cum este USR trebuie să fie valoarea membrilor ei. În acest scop, Statutul amendat prevede criterii mai stricte de primire. El stabileşte totodată reguli mai eficiente în alegerea membrilor comitetelor şi a juriilor de tot felul. Prevederile statutare nu reprezintă însă o garanţie deplină, ele trecând prin mâna unor oameni, atârnând de simpatiile sau antipatiile acestora sau, şi mai rău, de interese personale sau de grup. Apelul pe care doresc să-l fac este la cât mai multă obiectivitate. Şi, de ce nu, la cât mai multă exigenţă din partea celor care, la toate nivelele, îşi asumă o anumită responsabilitate. Ar trebui să se înţeleagă de către cât mai mulţi că a avea o funcţie de răspundere în USR nu este o onoare, ci adesea o corvoadă. Credeţi-mă pe cuvânt: o ştiu prea bine.
În mod concret, îmi propun pentru mandatul următor, dacă îmi va fi acordat, următoarele:
- Voi face tot posibilul să păstrăm ceea ce am câştigat: suplimentul de pensie, indemnizaţia de merit şi restul.
- Voi continua să mă bat pentru amendarea legii taxei de timbru, blocată deocamdată în Parlament, ca urmare a opoziţiei unor editori. Amănunte pentru starea actuală a demersurilor noastre, în Raportul de activitate.
- Voi continua politica de angajare morală şi materială a guvernului şi a autorităţilor locale, precum şi a ICR şi a altor instituţii, în proiectele şi programele USR, şi, nu în ultimul rând, în susţinerea publicaţiilor USR. Sper să beneficiem şi în viitor cel puţin de sumele din mandatul 2009-2013, pe care le-am prezentat în Anexa 1 la Raportul de activitate.
- Voi încerca să atrag cât mai multe fonduri din sponsorizări şi din alte surse, inclusiv europene, publice sau private.
- Voi milita pentru menţinerea şi, unde e cazul, reluarea celor mai importante proiecte ale USR: Premiile anuale, Gala Poeziei, Turnirul de Poezie din străinătate, Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură”, Colocviul romanului, Lecturile publice şi altele.
- Voi iniţia programe noi, la care lucrăm, colegii mei din conducere şi cu mine.
- Voi acorda toată atenţia patrimoniului USR: Casa Vernescu, Hotel Unique, Casa de la Neptun, Casa cu abside de la Iaşi, terenul de la Călimăneşti (donat USR în 2011), fondul de carte şi celelalte enumerate în Raportul de activitate.
- Voi încerca să cresc prin toate mijloacele disponibile vizibilitatea breslei, în ţară, dar şi peste hotare. Voi încerca să atrag atenţia opiniei publice asupra acelor manifestări ale noastre care au în centru cartea de literatură, dezvoltând, în acest scop, relaţiile cu şcolile şi universităţile, colaborând cu autorităţile dăscăleşti la elaborarea unor programe din care literatura actuală să nu lipsească.
- Voi urmări aplicarea corectă a Statutului în viaţa de zi cu zi a USR, în vederea eliminării acelor fapte reprobabile care au pus, nu o dată, USR într-o lumină proastă, indiferent cine se face vinovat de ele. USR este a tuturor, dar şi a fiecăruia. Ceea ce înseamnă că toţi trebuie să ne asumăm răspunderi, dar şi că fiecare e, în egală măsură, responsabil.
Mă simt obligat să precizez în încheiere că, atât ceea ce am făcut în precedentul mandat, cât şi ceea ce îmi propun să fac de aici încolo a fost şi va fi rodul unei munci de echipă. Toţi cei aflaţi în funcţii de conducere fac parte din această echipă şi de solidaritatea lor depinde succesul nostru al tuturor, al USR, reprezentant şi simbol al breslei noastre.
Nicolae Manolescu