Anunţ alegeri Filiala USR Bucureşti – Poezie

ALEGERI USR 2013   12 Aug 2013

Comitetul Director al Filialei USR Bucureşti – Poezie consultat telefonic vineri, 9 august 2013, a aprobat modalităţile tehnice privitoare la desfăşurarea alegerilor din 16 septembrie 2013, ora 09.00, de la Teatrul de Comedie din Bucureşti (str. Sf.Dumitru. nr.2. în spatele Muzeului Naţional de Istorie a României de pe Calea Victoriei).

Conform statutului USR, vom alege într-o urnă Preşedintele Filialei, Comitetul Filialei şi reprezentanţii pentru Consiliul USR. În altă urnă, Preşedintele USR. Înscrierea candidaturilor pentru Preşedinţia Filialei, Comitetul Filialei şi Consiliul USR se face la sediul Filialei USR Bucureşti – Poezie din str. Nicolae Golescu nr.15, sector 1, Bucureşti, până la termenul limită de 9 septembrie 2013, ora 13.00.

Fiecare candidat va depune un PROIECT la sediul Filialei şi îl va trimite şi pe mailul Filialei (asb1949@yahoo.com) pentru a fi postat pe pagina web a Filialei sau pe cea a USR.
Conform Statutului USR, sunt prevăzute următoarele candidaturi:

  • Preşedinte Filială (care va fi şi membru cu drept de vot în Consiliul USR şi în Comitetul Director al USR);
  • Comitetul de Conducere al Filialei (4 membri plus Preşedintele, ales pe buletin separat);
  • Reprezentanţi ai Filialei în Consiliul USR (Filialele cu peste 300 de membru, doi reprezentanţi).
  • Important!!! Nu pot vota membrii stagiari şi nici membrii USR care nu şi-au achitat cotizaţia pe anul 2012.

Comitetul Director al Filialei USR Bucureşti – Poezie

 

Dan Mircea Cipariu

Arhiva