A plecat dintre noi, după o lungă și grea suferință, Beatrice Stanciu.
Beatrice Stanciu s-a născut la Chișinău, în 1932.
S-a refugiat cu familia la Galați, unde a trăit o bucată de vreme și, ulterior, la Timișoara.
A debutat, în 1992, cu eseul lui Françoise Bonardel, Hermetismul, urmat de un volum colectiv de traduceri: Anca Aladgem, Valea timpului profund. Science-fiction francez: Cele mai senzaţionale povestiri ale ultimilor ani (1993).
A fost membră a Uniunii Scriitorilor din România din 1994 și o strălucită traducătoare, cu peste douăzeci și cinci de lucrări din domeniul științei și culturii tălmăcite în limba română.
A transpus în limba română studii ale unor autori importanți, între care: Serge Hutin, Societăţile secrete (1991); André Lemaire, Istoria poporului evreu (1994); Joseph De Maistre, Istorie şi masonerie (1995); Roland Edighoffer, Rosicrucienii. Monografie (1995); Michel Foucault, Istoria sexualităţii (1995); Vladimir Soloviov, Drama vieții lui Platon (1997); Georges Vigarelo, Istoria violului: secolele XVI – XX (1998); Pierre-Yves, Arta informatizării unei biblioteci: ghid practic (1998); Carmen Bernand, Despre idolatrie: O arheologie a ştiinţelor religioase (1998); Philippe Schuwer, Tratat practic de editare (1999); Monique Segre, Mituri, rituri, simboluri în societatea contemporană (2000); Solveig Godeluck, Boom-ul neteconomiei: cum bulversează Internet-ul regulile jocului economic (2000); Philippe Breton, Cultul Internetului: O ameninţare pentru legătura socială? (2001); Gisele Commarmond, Arta de a comunica şi de a convinge (2003); Geniul feminin. Vol. 1. Hannah Arendt sau acţiunea ca naștere şi ca străinătate (2004); Jean Levi, Funcţionarii divini: Politică, despotism şi mistică în China Antică (2005); Bartolomé Bennassar, Războiul civil din Spania (2009) etc.
Prin dispariția doamnei Beatrice Stanciu, cultura română pierde un traducător nepereche, de mare rafinament, iar comunitatea literară timișoreană, o autoare delicată și discretă, o colegă apreciată în mod deosebit pentru prezența și contribuția sa intelectuală.