Uniunea Scriitorilor din România anunță cu regret dispariția scriitorului Constantin Turturică, membru al Filialei București – Proză.
Constantin Turturică s-a născut la 1 august 1933, în comuna Odobescu, județul Teleorman.
Clasele primare, începute la Brăila, au fost continuate în comuna Latinu din același județ.
A urmat Școala Tehnică Silvică din Caransebeș.
La absolvire, a fost încadrat reporter în redacția ziarului Zori noi din Suceava, de unde s-a transferat la ziarul Viața nouă din Galați.
S-a înscris la Institutul „Maxim Gorki”, de unde, după un an, s-a transferat la Facultatea de Filosofie a Universității din București. După absolvire, s-a angajat instructor artistic la diferite întreprinderi.
A fost, pe rând: pilot, corector, economist, impiegat, șofer, referent literar, redactor TV, muzeograf principal la Muzeul Literaturii Române, macaragiu, bibliotecar, tehnician constructor etc., aproape fiecare îndeletnicire inspirându-i câte o carte.
A debutat în revista pentru copii Cravata roșie, colaborând apoi la lașiul literar, Zori noi, Viața nouă etc.
A debutat editorial cu volumul de povestiri Scoaterea casei din pământ (1977), urmat de romanele: Filozof de închiriat (1980), Tribunalul fiecărui individ (1982), Cheia de contact (1983), Marele interogatoriu (1984), Brevetul alb (1987), În casa asta toți trăgeau cu arma (I-II, 1985-l987).
După revoluție, Constantin Turturică și-a continuat activitatea de prozator cu volume ca: Jandarmul și cartea, Nu ești obligat să mori tâmpit, Grămadă peste muribund și altele.
Piese de teatru: Ce-o fi fost în capul meu, Lupta pentru bărbați continuă.
Prin încetarea din viață a lui Constantin Turturică, literatura română suferă o dureroasă pierdere.