Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu tristețe că Mario Castro Navarrete, poet și traducător, a trecut la cele veșnice marți, 2 iulie 2024.
Născut în orașul Victoria (Chile) pe 24 iulie 1950, Mario Castro Navarrete a venit în România în iunie 1974. Aici și-a continuat studiile de filosofie la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iași.
Până în decembrie 1989 a fost bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară din Iași.
Din 1990, a obținut postul de lector la Catedra de Spaniolă a Universității „Al. Ioan Cuza”.
A creat un centru cultural chilian (1993) și a fost atașat cultural al Republicii Chile la București (1992-1997).
Autor a numeroase studii și materiale legate de literatura hispano-americană și română, Mario Castro Navarrete a fost membru al Filialei Iași a USR, membru al Mișcării Poetice Mondiale (WPM), al Liceo Poético de Benidorm (Spania).
A publicat următoarele volume (selectiv): Adi Cristi: „Esta muerte que me resucita” (traducere), 2009; „7 poetas de Iassy”, 2011; „Din literatura chiliană contemporană”, 2011; Mihai Eminescu: „Poesias escogidas”/ „Poezii alese”, 2012; Nichita Stănescu: „Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește”/ „Yo no soy más que una mancha de sangre que habla”, 2013; Iulia Ralia Raclaru „Hojas desde la sombra” (traducere), 2013; Bică Nelu Căciuleanu: „Mi querida, Rumania” (traducere), 2013; Amelia Stănescu: „Mantos de lluvia” (traducere), 2013; Laura Garavaglia: „Curenți ascendenți” (traducere), 2014; Laura Garvaglia: „ Simetria miezului de nucă” (traducere), 2014; Mihai Eminescu: „Poesii alese”/ „Poesias escogidas”, 2016; Antologia în spaniolă „De Escandinavia a los Andes, tres poetas latinoamericanos en Suecia”, 2016.
Dintre premiile obținute: Premiul de Excelență al Filialei Iași a USR pentru promovarea culturii românești în spațiul cultural hispano-american (2009); Premiul „Mihai Eminescu” și medalia „Teiul de Argint” – acordate de Editura Geea, pentru activitatea în domeniul traducerilor (2013); premii pentru traduceri la Craiova, Botoșani, Suceava, Vaslui, Iași și Chișinău.
Pentru activitatea sa literară a primit Premiul „Tudor Arghezi” – Opera Omnia la Festivalul Internațional de la Târgu Jiu, la ediția din 2018.
A participat la numeroase întâlniri și festivaluri de poezie în țară și străinătate (Venezuela, Paraguay, Chile, Spania, Italia).
Mario Castro Navarrete era stabilit în Stockholm, Suedia, dar revenea deseori la Iași, orașul său de suflet.
„A traduce este o nobilă activitate. Traducerea este o formă de a cinsti şi împărtăşi creaţia culturală, puntea ce există între două limbi”, afirma Mario Castro Navarrete.