FestLit Cluj (https://festlitcj.wordpress.com/)
Inițiat de Uniunea Scriitorilor în 2014 și organizat an de an de Filiala Cluj (președinte Irina Petraș), FestLit Cluj este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român și Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.
În cele șase ediții consecutive, reprezentanţi ai celor 20 de Filiale ale USR s-au întâlnit în inima Transilvaniei creând împreună un spaţiu de enunţare propice dialogului şi dezbaterilor pe teme de stringentă actualitate pentru breasla scriitoricească şi atrăgând în acelaşi spaţiu un mare număr de beneficiari (cititorii). În octombrie la început, apoi în iulie, Clujul a devenit, pentru trei zile, o veritabilă capitală a scrisului românesc.
Formatul, păstrat în mare neschimbat, a fost următorul:
– prima zi: deschidere festivă și Rond de Gală al scriitorilor participanți (la Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Auditorium Maximum – UBB, Casa de Cultură a Studenților, Centrul de Cultură Urbană Casino etc.), uneori dublat de recitalul Microfonul vă aparţine;
– ziua a doua: simpozioane pe teme precum Soarta revistelor literare, Şcoala Ardeleană. Începutul modernităţii, Literatura română. Începuturi, Literatură şi feminitate, Critica literară şi literatura viitorului, Istorie și literatură (de Centenarul Marii Uniri), Uniunea Scriitorilor și Filialele ei, dar și prezentarea Listei canonice a literaturii române (pentru poezie și proză) realizată de revista România literară cu participarea a peste treizeci de critici din toate generațiile și din toată țara. Au fost editate Caiete FestLit conținând comunicările prezentate.
Ediția a 7-a (2020) avea ca temă Istoriile literaturii române. Fiindcă nu a mai avut loc (din cauza pandemiei), a fost editat un volum cu acest titlu (alcătuit de Irina Petraș), în care sunt trecute în revistă toate istoriile literaturii române de la începuturi până astăzi, pentru prima dată într-o singură carte. Au colaborat 35 de critici și istorici literari din toată țara.
Parada nominalizaţilor și acordarea Marelui Premiu au încheiat ziua a doua. Laureaţii Marelui Premiu la ediţiile succesive: Gabriel Chifu (2014), Corin Braga (2015), Ana Blandiana (2016), Niculae Gheran (2017), Lăcrămioara Berechet şi Liviu Ioan Stoiciu, ex aequo (2018), Florina Ilis (2019). Laureatul Premiului Special al primei ediţii: Ştefan Borbély.
– ziua a treia: desantul scriitoricesc în şcoli, facultăţi, biblioteci, evenimentul cel mai de impact la nivelul Clujului. Sute de elevi, studenți, profesori, de la Departamentul de Jurnalism al UBB, Colegiul Studenţesc de Performanţă Academică, Colegiile / Liceele Emil Racoviţă, Gheorghe Şincai, G. Bariţiu, N. Bălcescu, Lucian Blaga, G. Coşbuc, M. Eminescu, Romulus Ladea, Tiberiu Popoviciu, la Seminarul Teologic Ortodox şi la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” s-au întâlnit cu scriitorii.
În fiecare an, a avut loc și un vernisaj al Salonului scriitorilor plasticieni ai Filialei Cluj.
În 2018, cu prilejul împlinirii a 110 ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români, Laura Poantă a expus crochiuri dintr-un Album cu scriitori.
La primele ediții, invitații au fost și oaspeți ai Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, cu evenimentul Scriitori pe scenă, moderat de Daniel Cristea-Enache.