Generalităţi
Nu e un secret pentru nimeni faptul că perioada 2009-2013 la care se referă Raportul a fost una din cele mai dificile din întreaga istorie a USR. În primul rând, sub aspect financiar. Ca urmare a crizei, desigur, la care s-au adăugat alţi factori mai mult sau mai puţin aleatorii. Vom reveni ceva mai jos cu precizările necesare. Cu mari eforturi, echipa de conducere a reuşit să echilibreze situaţia. Când scriu aceste rânduri, USR şi-a achitat toate datoriile – la bugetul de stat, la furnizori, utilităţi, precum şi datoriile restante după falimentul SC Queens SRL – şi e capabilă să susţină cea mai mare parte a proiectelor şi programelor angajate, precum şi cheltuielile curente, salarii, întreţinere şi altele.
După cum se ştie, la capătul unui şir de procese, USR a pierdut sediul central din Casa Monteoru, retrocedat proprietarilor de drept. A curs multă cerneală pe această temă, unii din colegii noştri, chiar membri în Consiliu, dovedind neînţelegerea faptului că o hotărîre judecătorească se cuvine respectată şi, mai rău, acuzând actuala conducere că n-a făcut nimic ca să păstreze sediul. Nu e momentul să intru în detalii, care sunt îndeobşte cunoscute, dar câteva precizări merită să fie făcute. Casa Monteoru era, în timpul procesului, proprietatea Primăriei Generale a Capitalei, care o dăduse în folosinţă USR pe 49 de ani. Anularea donaţiei din 1948-1949 a fost urmarea unui proces, dubios procedural, intentat în 2006 de urmaşii foştilor proprietari statului român, care a fost reprezentat în instanţă de Ministerul de Finanţe. La proces, USR n-a luat parte, nefiind informată, după cum n-a fost informată, decât trei ani mai târziu, nici Primăria Generală, proprietarul de drept. Deşi toate actele se aflau în posesia ei şi era beneficiar principal, USR a reuşit cu greu să fie acceptată parte activă în procesele care au urmat. Efortul financiar presupus de proces a fost destul de mare şi a afectat grav bugetul USR, diminuat deja la un prag critic. Pe scurt, tot ce se putea face s-a făcut. Restul e…literatură. Tot răul fiind, cum se spune, spre bine, noul sediu ţinând de Casa Vernescu este suficient ca spaţiu, funcţional şi implicând cheltuieli de întreţinere mai mici. Despărţirea de Casa Monteoru a fost dureroasă mai degrabă sub raport simbolic. Noul sediu din Casa Vernescu fusese renovat pe cheltuiala SC QUEENS SRL, printr-un contract separat, nu cu mult timp înaintea falimentului firmei, după 18 ani de colaborare fără fisură cu USR. Aş adăuga şi faptul că USR păstrează o relaţie civilizată cu noii-vechii proprietari ai Casei Monteoru, care, dovadă, ne-au pus la dispoziţie Sala Oglinzilor cu ocazia festivităţii de decernare a premiilor din 10 iunie şi ne-au lansat invitaţia de a organiza şi alte manifestări în fostul nostru sediu. În acelaşi plan simbolic la care ne-am referit, oferta îşi are semnificaţia ei.
Criza ne-a obligat şi la raţionalizarea cheltuielilor. Am redus formatul Consiliului şi al Comitetului Director, precum şi al Comitetelor de Filială, am desfiinţat un post de vicepreşedinte, am tăiat două din cele trei indemnizaţii de conducere, a Preşedintelui şi a Prim-vicepreşedintelui, ca şi indemnizaţiile Preşedinţilor de Filiale. Am atras fonduri extrabugetare ca să nu trebuiască să reducem salariile personalului administrativ şi economico-financiar cu mai mult de 10%. Am renunţat la mai mullte posturi de portari, introducând un sistem electronic la intrare în sediu. Şi aşa mai departe. Conducerea USR a atras, în mandatul 2009-2013, fonduri în sumă totală de 5.237.744 lei ( 1.163.944 euro), altele decât cele care provin din sursele interne obişnuite, taxa de timbru sau chiriile de la Casa Vernescu şi de la hotelul ”Unique”. Unele dintre aceste măsuri implicau amendarea Statutului.
Pe 12 martie 2013, Consiliul a dezbătut şi adoptat prin vot, în virtutea articolului 25 din Statutul în vigoare la acea dată, amendamentele propuse. Prin încheierea din 17 aprilie 2013, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a luat act de modificări şi a dispus înregistrarea acestora în Registrul Special aflat la grefa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ceea ce înseamnă intrarea în vigoare a Statutului amendat. Prima consecinţă importantă este modalitatea de funcţionare a alegerilor din toamna lui 2013. În locul Adunării Generale (sau al Conferinţei Naţionale), se prevede o organizare descentralizată a alegerilor, care au loc în fiecare Filială în parte, ocazie în care sunt alese Comitetele de Filială, Preşedinţii lor şi, unde e cazul, reprezentantul sau reprezentanţii în CUSR, alţii decât Preşedintele, precum şi, într-o urnă separată, sigilată până la sfârşitul alegerilor din toate Filialele, Preşedintele USR. Voturile luate în calcul sunt cele exprimate de membrii titulari participanţi şi ele decid majoritatea, fără a fi necesar un anumit cvorum. Pot participa la reuniuni şi membri stagiari, dar ei nu au drept de vot. Membrii care nu au achitat până la data ultimei reuniuni a Consiliului din 10 iunie cotizaţia pe 2012 sau/şi pe anii anteriori sunt suspendaţi, conform Statutului: ei pot participa la Conferinţe, dar fără drept de vot. Tot ca urmare a amendării Statutului, Consiliul şi Comitetul au un alt algoritm de alcătuire, rezultat din descentralizare şi din reducerea numărului de membri. Asociaţia de Bucureşti a fost desfiinţată ca o suprastructură care s-a dovedit inutilă, iar Secţiile ei (Poezie, Proză, Dramaturgie, Literatură pentru copii şi tineret, Critică, Istorie literară şi Eseu, Traduceri) au fost ridicate la rang de Filială. În fine, de asemenea ca remarcă generală, toate reuniunile organelor centrale de conducere s-au ţinut în termenele statutare şi toate deciziile au fost adoptate statutar, prin vot, în CUSR sau în CD, după caz. Există tendinţa unora din membrii USR de a acuza conducerea de lipsa transparenţei. Absolut toate deciziile statutar adoptate au fost comunicate membrilor, pe site sau prin alte mijloace.
Nu acelaşi lucru se poate spune şi în legătură cu unele Filiale. Am avut de obicei rare informaţii despre astfel de reuniuni, ca, de altfel, despre activitatea, proiectele sau programele susţinute de Filiale. E vorba, mai cu seamă, de unele Filiale din Bucureşti, în mare restanţă cu strângerea cotizaţiilor, nu în ultimul rând, din cauza funcţionării greoaie a ASB, în condiţiile unui număr foarte mare de membri, 1056 titulari şi 50 stagiari (pe hârtie, din care doar jumătate se vor afla la Conferinţele de alegeri, restul fiind suspendaţi tocmai pentru neplata cotizaţiei pe unul sau pe mai mulţi ani; există scriitori care nu şi-au plătit niciodată după Revoluţie cotizaţia, chiar şi unii care au fost aleşi la un moment dat în conducerea USR şi au beneficiat de indemnizaţie şi de toate drepturile cuvenite membrilor). Filialele din ţară sunt aproape la zi cu strângerea cotizaţiilor, în acest caz, lipsa de activitate a câtorva, din fericire foarte puţine, explicându-se prin numărul prea mic de membri. Culpa revine Comitetelor şi Preşedinţilor. Situaţia ne obligă la un avertisment: participanţii la alegeri vor trebui să fie mult mai atenţi când propun sau votează candidaţi la funcţiile de conducere. Acestea nu sunt o onoare. Ele presupun interes, prezenţă, iniţiativă, bătaie de cap. Starea precară a unor Filiale, cu un număr de membri cu mult peste norma statutară, dar fără activitate, se datorează pasivităţii Preşedinţilor lor, care s-au obişnuit să aştepte salvarea de la conducerea centrală, în condiţiile în care se privează ei înşişi şi nesiliţi de nimeni de peste 50% din banii proveniţi din cotizaţii. Faceţi un calcul aritmetic simplu şi veţi constata câţi bani rămân neîncasaţi şi ce se poate realiza cu ei într-o Filială care are între 200 şi 300 de membri, chiar dacă cotizaţia e doar de 100 de lei pe an iar pentru pensionari de 50 de lei. Pe de altă parte, ne simţim moralmente obligaţi să relevăm faptul că majoritatea Filialelor din ţară, îndeosebi cele de la Cluj, Iaşi, Timişoara, Arad, Bacău, Sibiu, Craiova, Piteşti, Braşov, Alba Iulia, Galaţi-Brăila au avut o activitate bogată, au atras fonduri însemnate de la forurile locale şi chiar, a se vedea cazul Filialei Alba, au susţinut financiar activităţi ale conducerii USR şi ale revistelor centrale. Acestora le mulţumim pentru implicare. Din păcate, nu putem afirma acelaşi lucru despre Filiale care n-au avut practic nici o activitate, cum ar fi cele de la Constanţa şi Chişinău, spre a nu mai vorbi despre Filiala de la Tg.Mureş, ruptă în două, ai cărei reprezentanţi în CUSR sau în CD au fost absenţi mai de fiecare dată, chiar şi de la reuniuni foarte importante precum aceea din aprilie, în care a fost adoptat Statutul amendat, sau aceea din 10 iunie, în care a fost votat calendarul alegerilor din septembrie-octombrie. (La comisia de validare, dosarele au fost aduse de un membru binevoitor al Filialei, dar nu şi al Comitetului, despre membrii căruia nu avem de multişor nici o informaţie sigură.)
Activitate
Vom porni de la cele zece puncte prevăzute în Programul pe care l-am prezentat la Conferinţa Generală din toamna lui 2009 şi vom încerca să vedem câte din obligaţiile pe care ni le-am asumat atunci au fost respectate, câte nu şi de ce.
1-2-3-4). Redefinirea raporturilor dintre USR şi statul român. Determinarea instituţiilor statului de a-şi asuma răspunderile care le revin în materie de cultură. Creşterea vizibilităţii scriitorului şi literaturii în societate. Crearea de programe pentru străinătate.
Acest punct din programul de acum patru ani a fost realizat integral. Redefinirea raporturilor cu autorităţile a reprezentat din partea noastră o schimbare radicală de mentalitate şi de atitudine. Revoluţia din 1989 le-a creat celor mai mulţi dintre noi iluzia că literatura, arta, cultura, în general, trebuie scoase de sub tutela statului. Libertatea de creaţie recent dobândită părea incompatibilă cu aservirea faţă de o autoritate în care continuam cu toţii, în virtutea inerţiei, a o vedea pe aceea comunistă. Euforia post-decembristă odată trecută, ne-am dat seama că literatura are aproape la fel de mult de suferit în prezent de pe urma dezimplicării statului, pe cât a avut în trecut de pe urma intervenţiei lui abuzive. Economia de piaţă riscă să ucidă cultura, în condiţiile în care criteriului valorii îi ia locul criteriul succesului. Literatura s-a aflat după 1989 într-o situaţie mai grea decât alte domenii culturale. Teatrele beneficiau şi beneficiază de subvenţii, cinematografia, aşijderea, ca să nu mai vorbim de arhitectură (în pofida faptului că arhitecţii, nu scriitorii, au dovedit cea mai ruşinoasă conformare la politica regimului trecut, dovadă blocurile în care trăiesc trei sferturi din locuitorii oraşelor ţării!). În consecinţă, ne-am adresat guvernului Boc. Argumentul nostru a fost că, dacă patrimoniul este, pe bună dreptate, subvenţionat de stat, nu există nici un motiv să nu fie subvenţionată cultura vie, bunăoară, publicaţiile literare: cultura vie de azi este patrimoniul de mâine. Primul ministru a înţeles argumentul şi am făcut împreună cu guvernul un protocol prin care publicaţiile culturale, majoritatea nerentabile într-o economie de piaţă, să fie subvenţionate. Banii au venit, revistele au fost salvate. Să nu se creadă însă că lucrurile au mers de la sine. USR fiind un ONG independent, legea reglementează în modul cel mai strict, deseori birocratic, relaţiile financiare cu guvernul. Am avut imense dificultăţi de a stabili categoriile de cheltuieli eligibile. Cea mai mică cheltuială pe banii guvernului ne-a fost controlată la sânge. Reprezentanţi ai guvernului au luat parte, cu discreţie, desigur, la toate acţiunile USR presupunând fonduri guvernamentale. Vreau să vă spun că au existat momente când am vrut să restituim banii. Restricţiile impuse de legislaţia în vigoare ne-au pus în situaţia de a încasa ultimii bani în ultima zi a anului trecut. Nu putem reproşa nimic guvernelor succesive care ne-au sprijinit. Cu atât mai mult, cu cât nu ne-au cerut în schimb decât să respectăm legea. Dacă dăm în vileag acum aceste lucruri, este ca să vedeţi că nu autorităţile ne-au creat greutăţi, ci, nu o dată, unii dintre membrii USR. Amintiţi-vă fabula lui Grigore Alexandrescu ”Toporul şi pădurea”! Trecem peste faptul că ne-au acuzat că suntem cerşetori la mâna guvernului, ca să spunem că cel mai important program al USR, păstrarea în viaţă a publicaţiilor literare, nu s-ar fi realizat fără sprijinul acordat de guvernul Boc. Programul a fost continuat sub guvernul Ponta, într-o formă lărgită, care nu se mai limita la reviste, şi mai complexă. Toamna trecută, USR a avut numeroase manifestări subvenţionate de guvern: lecturi publice, seri de literatură, Gala Poeziei de la Ateneul Român, Ziua Scriitorilor, în care au fost premiate mari personalităţi aflate la vârsta a treia, lansarea unui volum cuprinzând comunicări rostite la Colocviul Romanului de la Călimăneşti şi Alba Iulia din 2012, o expoziţie de portrete de scriitori, devenită permanentă, a fotografului Ion Cucu, pe care o puteţi admira în noul sediu central, decernarea premiului ”Cartea Anului” al ”României literare”, un work-shop consacrat condiţiei tânărului scriitor, proiecţii de filme documentare şi altele. Ministerul Culturii a subvenţionat Premiile USR şi, din 2010, programul legat de publicaţii. ICR a subvenţionat o întâlnire a scriitorilor români cu publicul francez, la Lyon, în 2013. Consiliul Judeţean Alba şi Primăria Alba Iulia au continuat să susţină material seria întâlnirilor, simpozioanelor şi a altor manifestări, ca şi revista ”România literară”. Primăria Sectorului 2 Bucureşti sponsorizează de câţiva ani Premiile ASB, revista Luceafarul de dimineata şi, din 2011, Turnirul de Poezie, care a avut loc în Grecia, Turcia şi Ungaria. Toate acestea au contribuit la creşterea vizibilităţii scriitorului şi a literaturii în societate. Şi nu numai în ţară. Primăria din Călimăneşti a donat USR un teren pentru construirea unei clădiri destinate conferinţelor de tot felul. Încheiem acest capitol cu precizarea că ultimele case de pe lista celor aflate în administrarea USR, cea de la Sovata şi cea de la Valea Vinului, au fost înapoiate prin hotărîrea CUSR proprietarului de drept, Ministerul Culturii. Suntem informaţi că hotărârea de guvern care va consfinţi restituirea va ieşi în scurt timp. În ce ne priveşte, am decis să renunţăm la cele două Case. Nu înainte de a fi făcut mai multe drumuri până la ele, de a fi apelat la experţi spre a vedea dacă pot fi repuse în folosinţă, şi la oameni de afaceri pentru a le ceda în administrare. A fost evident că nu le mai puteam administra, atât din lipsa completă de interes a membrilor USR în folosirea lor, cât şi pentru că cheltuielile de întreţinere şi de modernizare ne depăşeau posibilităţile, ceea ce le condamna la degradare treptată şi ireversibilă.. Fac parte dintr-o moştenire care mai mult ne-a creat probleme decât ne-a fost de folos. Şi fiindcă a venit vorba de moşteniri, am vrea să vă punem la curent cu un fapt care ne dă bătaie de cap de o bună bucată de vreme. Am descoperit în câteva rânduri că, din cauza neglijenţei (să nu-i spunem altfel!) conducerilor USR care ne-au precedat, am rămas datori administraţiei statului cu impozitul obligatoriu pe imobil (din motive lesne de înţeles, nu-l divulgăm, înainte de a încerca să găsim o formă de a plăti, care să nu trezească la viaţă niscai monştri), cu taxa legală pentru locurile de veci ale scriitorilor de la Cimitirul Bellu (am plătit-o în rate aproape toată, după ce am fost informaţi că nu mai avem acces la locurile cu pricina) şi cu alte angarale cu care predecesorii noştri ne-au încărcat fără măcar să ne prevină.
Sectorul de relaţii externe al USR a colaborat strâns sau a fost membru în diverse asociaţii internaţionale care se ocupă de drepturile de autor, de traduceri şi, în general, de tot ce priveşte activitatea creatorilor, nu numai de literatură, fireşte, participând la reuniuni importante, unele organizate de USR în ţară, altele în străinătate de asociaţiile cu pricina, inclusiv în cadrul Comisiei Europene de la Bruxelles. În 2010 şi 2011, au avut loc ediţiile 9 şi, respectiv, 10 ale Festivalului ”Zile şi Nopţi de Literatură” de la Neptun, cu invitaţi şi laureaţi de marcă din lume. Criza a pus capăt, din nefericire, Festivalului, ultimele două ediţii trebuind să fie anulate. Dacă nu la anul, în 2015, s-ar putea să reluăm Festivalul, într-un nou format.
5). Atragerea tinerilor scriitori. Susţinerea colocviilor anuale ale tinerilor.
Obligaţie îndeplinită doar pe jumătate. Colocviile tinerilor au continuat an de an, cu excepţia lui 2013. Ele nu s-au arătat tocmai profitabile, din cauza existenţei unor serioase divizări în sânul generaţiei 2000, ceea ce a condus la conflicte, unele neplăcute, între participanţi. În USR nu s-au înscris destui tineri, încât să putem vorbi de un succes al planului de atragere a noii generaţii, deşi s-au înscris mai mulţi decât înainte, unii fiind chiar aleşi membri în diferitele jurii şi comisii. Un lucru bun este că s-au împuţinat atacurile tinerei generaţii la adresa USR, dovadă a schimbarii imaginii instituţiei noastre.
6). Susţinerea acţiunilor Filialelor şi determinarea lor să creeze evenimente culturale locale cu ecou public.
În marea lor majoritate, acţiunile din Filiale au avut sprijinul USR, material sau de altă natură. Reprezentanţi ai conducerii centrale au fost prezenţi aproape în fiecare loc şi împrejurare. Despre numărul şi calitatea acţiunilor desfăşurate în Filiale am vorbit ceva mai sus. O anumită inerţie s-a remarcat în unele din Secţiile ASB care au lăsat totul pe seama ASB, suprastructură greu controlabilă, ceea ce ne-a condus la ideea desfiinţării ei. Strângerea cotizaţiilor în unele Secţii a fost atât de neglijentă, încât avem în acest moment un număr apreciabil de membri suspendaţi, fără drept de vot. Cum am mai arătat, a existat o anume pasivitate a Preşedinţilor şi Comitetelor. Dar n-am vrea să se creadă că-i absolvim de orice răspundere pe răuplatnici. Avem colegi care consideră calitatea de membru drept o recunoaştere a valorii lor, răsplătită prin indemnizaţia de merit, în destule cazuri, care le conferă drepturi, dar îi scuteşte de obligaţii. Dacă nici amărâta de cotizaţie (aprox. 0,5% din indemnizaţia de merit!) nu şi-o achită decât după telefoane şi scrisori, ce pretenţii să mai avem de la ei?
7 şi 10). Stabilizarea financiară a USR. Legea timbrului cultural. Indemnizaţia de merit. Suplimentul de pensie.
Nu bănuiam, când ne propuneam acum patru ani să stabilizăm financiar USR, că va veni criza. Stabilizare voia să zică atunci garanţia că o parte din buget (echivalentul cheltuielilor pe un an) se va afla depusă la bancă la finele lui decembrie a fiecărui an, disponibilă pentru eventuale ”zile negre”. Când au venit ”zilele negre”, depozitul a fost lichidat. De ce? Falimentul firmei care administra Cazinoul ne-a înghiţit 393.000 euro, sumă egală cu bugetul USR pe un an, adică exact acela economisit. Suma a provenit din amânarea, prin tot felul de tertipuri, plăţii chiriei vreme de cinci luni, din neachitarea de către firmă a cheltuielilor curente prevăzute în contract la gaz, apă, lumină şi restul, la care s-au adăugat penalităţile legale datorate statului pentru impozite neplătite la timp. Am renegociat de câteva ori contractul cu SC Queens SRL şi, apoi, cu firma care i-a preluat afacerile. În timp ce avocaţii noştri (altă cheltuială!) discutau cu avocaţii firmelor cu pricina iar noi semnam protocoale peste protocoale cu patronii succesivi (unul fiind, nici mai mult, nici mai puţin decât un fost ministru adjunct al Armatei din Israel!), pe neanunţate, ultima dintre aceste firme şi-a declarat insolvenţa şi a ieşit pe furiş din scenă. Consecinţele au fost dramatice. Fără bani şi cu Casa Vernescu sub administraţie judiciară, trebuia să găsim rapid surse de venit ca să ne plătim datoriile la stat. O jumătate de an n-am putut reînchiria spaţiul. Trebuie să vă spunem că tocmai obţinusem de la Ministerul Culturii, care ne dăduse în folosinţă Casa Vernescu, dreptul de închiriere, neprevăzut în contractul iniţial, care vorbea de parteneriat, ceea ce implicase în decursul timpului o mulţime de dificultăţi legale. Mai mult, îi convinsesem pe cei doi miniştri aflaţi succesiv în funcţie, care puseseră ochii pe Casa Vernescu ca sediu pentru minister, să renunţe la o idee care ar fi dus la imposibilitatea funcţionării USR. Deşi aveam acum toate drepturile, administratorul judiciar nu ne-a permis câteva luni nici măcar accesul în clădire. În schimb, am tot plătit datorii la stat, care nu s-a sfiit, de câte ori încasam bani din diverse surse, să ni-i confişte nici bine intraţi în contul bancar al USR. Aceasta, fiindcă, se ştie, nu poţi primi bani de la stat dacă ai datorii la stat. Întreg programul nostru cu guvernul ameninţa să se ducă de râpă. Nu vreau să vă spun ce coşmar am trăit, colegii mei din conducere şi cu mine. Reînchirierea a durat încă o jumătate de an şi s-a făcut pe o sumă mai mică decât aceea negociată în 2007. Am izbutit să semnăm contractul în octombrie 2012, dar primii bani au intrat abia în februarie 2013. Chiria de la hotelul ”Unique” de pe strada Bastiliei fusese diminuată şi ea, cu acordul Consiliului, cu o treime, din cauza aceloraşi dificultăţi provocate de criză grupului hotelier care îl administrează. La acestea s-a adăugat faptul că modificarea legii taxei de timbru n-a fost posibilă din cauza brutalei intervenţii în Parlament a unui grup de editori care s-au plâns demagogic că dau faliment dacă legea trece. Nici vorbă însă de faliment! Cei câţiva bani în plus (2%) pe exemplar erau suportaţi de cumpărători, nu de editori, şi nu sporeau semnificativ preţul exemplarului: 40 de bani la 20 de lei, să zicem, nu puneau în primejdie vânzările şi nici pe editor, care îi recupera. Proiectul modificat de câteva ori stă şi azi la uşa Parlamentului. Întârzierea o datorăm şi lipsei de cooperare a altor Uniuni de creatori din ANUC, mult mai puţin interesate de taxa de timbru decât USR. Nenumărate au fost întâlnirile cu colegii noştri din ANUC, care, cunoaşteţi expresia românească, ne-au pus beţe în roate. Ca să nu spun că textul proiectului de amendare a legii l-am redactat noi şi juriştii noştri (alte costuri!). Ca un fel de colac de salvare, am notificat prin judecătorie editorilor rău platnici să vină la discuţii şi să beneficieze la rigoare de plata în tranşe a sumelor datorate. Am participat, colegii mei şi cu mine, alături de un jurist şi de directorul economico-financiar al USR, la numeroase astfel de discuţii (una mai neplăcută decât alta) şi am reuşit să recuperăm o parte bună din sumele datorate. Au fost şi editori pe care i-am dat în judecată. Unele procese sunt încă pe rol. Tertipurile la care au recurs unii editori ar merita să fie descrise, cu atât mai mult, cu cât printre ei se află membri ai USR. Jucând contra intereselor breslei, unora li s-ar potrivi articolul 9, aliniatul b din Statut, care prevede excluderea pentru ”prejudicii materiale, morale şi de imagine grave” aduse USR. Îi anunţăm că o vom face dacă nu-şi vor schimba atitudinea. Concluzia ne trimite încă o dată la fabula lui Grigore Alexandrescu. În orice caz, nu înţelegem, decât ca probă de ignoranţă, dacă nu de rea voinţă, afirmaţiile unora că actuala conducere a USR n-a făcut nimic pentru valorificarea taxei de timbru.
Cu imense eforturi şi cu un consum nervos permanent, am reuşit să stabilizăm financiar USR la sfârşitul lui 2012. Ca să vă daţi seama de gravitatea lucrurilor şi de întârzierile birocratice de care am avut parte, e destul să vă spun că ne-am achitat datoriile şi obligaţiile, nu în ultimul rând faţă de membrii noştri, în seara zilei de 31 decembrie. Câteva ore mai târziu, anul financiar încheiat, banii ar fi reintrat la buget. Sunt recunoscător vicepreşedintelui Gabriel Chifu şi directoarei economice Stela Pahonţu care n-au avut nici Crăciun, nici Anul Nou, obligaţi să stea pe baricade. Ce am primit în schimb? Citiţi ”Cotidianul” sau diversele site-uri care ne-au împroşcat cu noroi în toată această dramatică perioadă, inspirate de aceiaşi membri ai USR nemulţumiţi de actuala conducere şi care nu-şi mai găseau cuvintele să ne spurce şi să ne, da, blesteme.
8). Îmbunătăţirea comunicării şi site-ului. Transparenţă.
Se poate constata un oarecare progres în limpezirea şi oportunitatea comunicării. Fără a fi faimos, site-ul USR e, în general, corect. N-am ascuns niciodată colegilor noştri ceea ce facem sau ceea ce se întâmplă în USR. Din păcate, dorinţa noastră de transparenţă s-a izbit de neatenţia, dezinteresul sau chiar reaua credinţă a unora, care au dat interpretări personale şi neîntemeiate afirmaţiilor sau deciziilor noastre. Nu demult, un răuvoitor scria în presă despre ”afacerile” pe care conducerea actuală le-ar fi făcut când cu cedarea Casei Monteoru. Acelaşi ins lipsit de scrupule credea a deţine informaţia senzaţională că vrem să vindem sediul ASB de pe strada Nicolae Golescu, făcându-se a nu şti sau neştiind, ceea ce nu-l scuză, că sediul nu e proprietatea USR, care plăteşte chirie. Cât despre scoaterea la mezat a Vilei Scriitorilor de la Neptun, ce lămuriri am mai putea da? Mici ticăloşii, veţi spune. Desigur. Dar care atârnă greu în balanţa tot mai înclinată a raporturilor noastre cu presa şi cu site-urile de scandal. Ceea ce lipseşte adesea din lumea pe care USR o reprezintă în ochii publicului este solidaritatea de breaslă. Câţi dintre membrii USR au ripostat la josnicele atacuri? Nu ca să ne apere pe noi, cei din conducere, dar ca să apere imaginea breslei şi, în definitiv, pe a lor înşişi. A existat şi un caz fericit, recunosc: scrisoarea de protest semnată de peste 500 de scriitori provocată de calomniile, injuriile şi ameninţările pe care ni le-a adresat un individ certat cu legea, redactor-şef la o revistă clujeană şi membru al USR. Excluderea lui din USR s-a făcut cu o singură abţinere. Mă mănâncă limba s-o dezvălui! Mai ales după ce individul ne-a notificat printr-o casă de avocaţi că vrea să negociem amiabil reprimirea lui în USR şi să retragem acuzaţiile pe care i le-am adus. Noi lui? Nu cumva, el nouă?
9). Nu mai e de actualitate. Răspuns parţial în capitolul de Generalităţi, cu referire la Statut.
Încheiere. Mulţumiri.
Sper din toată inima că istoria nu se repetă. Cu atât mai puţin în formă de farsă. Anii 2009-2013 vor rămâne în viaţa USR şi în memoria noastră ca ani negri. Dar şi ca o dovadă că, atunci când există voinţă şi oameni cinstiţi, competenţi şi devotaţi, pot fi depăşite crizele cele mai grave. Sunt încredinţat că ştiţi cine a făcut parte din echipa de conducere a USR pe care aţi ales-o cu patru ani în urmă şi care a salvat corabia de la un naufragiu anunţat. Le mulţumesc lui Varujan Vosganian, lui Gabriel Chifu, Irinei Horea şi Stelei Pahonţu pentru tot ce au făcut, uneori cu sacrificii de care nu mulţi sunt capabili. Le mulţumesc colegilor din Consiliu şi din Comitetul Director, împreună cu care am luat decizii importante şi nu totdeauna uşoare. Le mulţumesc, nu în ultimul rând, acelor oameni, puţin sau deloc cunoscuţi de către cei mai mulţi dintre dv., care ne-au stat alături la bine, dar şi la rău, cu salariile diminuate, când nu, pur şi simplu neplătiţi, muncind fără să crâcnească, uneori până seara târziu, sâmbăta şi duminica, la nevoie, cu un devotament tot mai rar în zilele noastre. Vă mulţumesc dv., participanţi la Conferinţele de alegeri de pe tot cuprinsul ţării, pentru că îmi daţi sentimentul reconfortant că sunteţi interesaţi de soarta breslei noastre şi a cărţii de literatură în general, fără de care am fi cu toţii mai săraci spiritual.
Nicolae Manolescu