Ședința Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România din data de 17 iunie 2019

Noutati   20 Jun 2019

 

Ședința Comitetului Director al  Uniunii Scriitorilor din România din data de 17 iunie 2019   

 

Luni, 17 iunie 2019, s-a reunit Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România. La şedinţă au participat următorii membri ai Comitetului Director: Nicolae Manolescu, președintele U.S.R., Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte U.S.R., Gabriel Chifu, vicepreședinte U.S.R., Aurel Maria Baros, președinte Filiala București-Proză, Peter Sragher, președinte Filiala București-Traduceri Literare, Mircea Mihăieș, din partea Filialei Timișoara, Ion Cristofor, din partea Filialei Cluj. Invitați: Sorin Lavric, director programe interne, Răzvan Voncu, director programe externe, Daniel Cristea-Enache, director de imagine, Stela Pahonțu, director economic, Dragoș Ursache, director administrativ.

A fost analizat modul în care vor fi  gestionate imobilele  dobândite de U.S.R. în Brașov și București. S-a convenit asupra centralizării tuturor cărților publicate de membrii U.S.R. în fiecare an editorial, pe baza documentării realizate în Filiale, în vederea unei mai bune selecții valorice la premiile girate de U.S.R. și la programele U.S.R. S-a votat ca titlurile propuse juriului FestLit Cluj să aibă girul Comitetului Director. A fost discutat proiectul lui Ion Lazu, Placă memorială cu scriitorii care au luptat în primul război mondial. Au fost prezentate proiectele U.S.R desfășurate până în prezent, precum și cele programate pentru semestrul al II-lea; de asemenea, programul Editurii Cartea Românească, administrată de Grupul Editorial ART. La capitolul Diverse, a fost aprobată o solicitare de sprijin financiar făcută U.S.R. de Liceul Teoretic „Panait Cerna” din Brăila și au fost discutate aspecte din activitatea curentă a U.S.R.

 

Arhiva