Concursul Național pentru Traducerea Poeziei Romanești „Lidia Vianu Translates”

Noutati   06 Aug 2018

CONCURSUL NAŢIONAL PENTRU TRADUCEREA POEZIEI ROMÂNEŞTI „Lidia Vianu Translates”

 Ediţia a doua, 2018

Lansăm a doua ediţie a Concursului Naţional pentru Traducerea Poeziei Româneşti „Lidia Vianu Translates”. Acest concurs se desfăşoară anual şi se adresează poeţilor români de pretutindeni. Premiul oferit constă în traducerea în limba engleză a poemelor trimise de primii câştigători şi publicarea lor bilingvă.

Poemele se trimit în limba română.

Fondatorul Concursului este Lidia Vianu. Printre parteneri se numără Universitatea din Bucureşti, Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Uniunea Scriitorilor din România, British Council, Headsome Communication şi Bloodaxe Books, UK.

Scopul esenţial al concursului este sprijinirea poeţilor români şi promovarea poeziei româneşti în lume.

Concursul este deschis tuturor poeţilor contemporani care scriu poezie în limba română: celor consacraţi, în primul rând, dar şi acelora care nu au publicat până acum ceea ce au scris.   

Pentru ediţia din acest an, înscrierile la concurs se fac până la data de 1 octombrie 2018, la adresa: lidia.vianu@gmail.com.

Rezultatele se vor comunica la data de 1 noiembrie 2018.

Traducerile poemelor câştigătoare vor fi făcute de Lidia Vianu şi vor fi publicate în volum pe hârtie şi online – La Contemporary Literature Press, până la data de 1 aprilie 2019.

Pagina de Facebook a concursului este: https://www.facebook.com/Lidia-Vianu-Translates-464695870633663/

 

Candidaţii sunt rugaţi să trimită prin e-mail (lidia.vianu@gmail.com), într-un singur document word, următoarele:

  1. Maximum 5 pagini A4 cu poemele în limba română(un poem pe pagină), editate la 1.5 rânduri, Times New Roman 12;
  2. Un scurt CV, care să includă numărul de telefon şi adresa de e-mail.

 

Nerespectarea acestor două reguli duce la descalificare.

 

Arhiva