Comunicat

Comunicate   05 Apr 2018

Comunicat

Ieri, 04.04.2018, Judecătoria Sectorului 1 a respins o nouă cerere a dlor. Cipariu și Șoitu de a se anula alegerile pentru funcția de Președinte USR din anul 2009 și din anul 2013 și de a se anula Statutele USR adoptate în anul 2009 și în anul 2013. Acesta – spre deosebire de alte dosare – este un dosar de fond, în care s-a stabilit – din nou –legalitatea alegerilor.

Mai mult decât atât, instanța a stabilit – din nou – că dl. Nicolae Manolescu are calitatea de reprezentant legal al USR, în timp ce dl. Cristian Teodorescu nu are această calitate.

Instanța a dispus „admite excepția lipsei calității de reprezentant legal a dlui Teodorescu George Cristian, invocată de pârâta Uniunea Scriitorilor din România. Respinge excepția lipsei calității de reprezentant legal a dlui. Nicolae Manolescu. Respinge cererea formulată de reclamanții Cipariu Mircea Dan și Șoitu Grigore ca neîntemeiată”.

Prin acțiunea reclamanților s-a solicitat: anularea proceselor-verbale din 17.06.2009 și 12.03.2013, privind modificarea Statutului USR și anularea proceselor-verbale din 23.11.2009 și 07.10.2013, privind rezultatele alegerilor pentru funcția de Președinte USR. De asemenea, s-a solicitat și anularea deciziei din 31.07.2013, prin care au fost stabilite persoanele care reprezintă USR în relația cu BCR și au drept de semnătură în bancă.

Hotărârea instanței, prin care s-a verificat și s-a constatat – încă o dată (anterior s-a stabilit același lucru în dosarul nr. 32360/299/2016, câștigat definitiv de USR), se bucură de o prezumție relativă de autoritate de lucru judecat.

Arhiva