Colocviile de Traduceri Literare 23 - Statutul traducătorului literar

Evenimente literare în România   28 Sep 2016

 

Filiala Bucureşti - Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România organizează joi, 29 septembrie 2016, la orele 17:30, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (sediul central, sala Mircea Eliade, str. Tache Ionescu nr. 4), Colocviile de Traduceri Literare 23.

Tema acestui colocviu preocupă de mai multă vreme, intens şi divers, breasla noastră, a traducătorilor literari. Cum este percepută meseria noastră de către cititori, de către editori, cum văd traducătorii literari alţi intelectuali. Ce reprezintă astăzi traducătorul literar în instituirea unei culturi de limbă română. Ce semnificaţie are retroversiunea literară, recte încercarea de introducere, prin intermediul traducătorului literar, care face retroversiune, a unor scriitori români în alte culturi? Are traducătorul literar un statut în România care este pe măsura eforturilor sale? Poate fi considerată traducerea literară o meserie în ţară, dar pentru instituţii din străinătate?

Iată unele întrebări pe care vrem să le discutăm la începutul acestei toamne.

 

 

 Colocvii.png

 

Arhiva