Gabriel Chifu – Laureatul Premiului Național de poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe anul 2014

Comunicate   16 Jan 2015

Pe 15 ianuarie 2015, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani, într-un spectacol de gală, în care a avut loc şi un recital extraordinar susţinut de actorul Constantin Chiriac, s-a decernat Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe an
ul 2014.

 

DSC_0627.jpg
Juriul, format din Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban, a decis ca premiul să fie acordat poetului Gabriel Chifu. Premiul se află la a XXIV-a ediţie. Au fost nominalizaţii poeţii: Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan DSC_0619Moldovan, Lucian Vasiliu, Gabriel Chifu.

 

De asemenea, a fost acordat şi Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum pe anul 2014.

 


Juriul, format din Al. Cistelecan, Mircea A Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian şi Vasile Spiridon, a ales din cei şase poeţi nominalizaţi pe Ştefan Ivas, pentru cartea Mila schimbă gustul cărnii, Editura Max Blecher, şi pe Merlich Saia, pentru cartea Garda de corp, Editura Tracus Arte.

 DSC_0619.jpg

Arhiva